• Eu sunt printul din familia mea

    Ma numesc Marius Gabriel si am doi anisori si patru luni. Vreau sa va spun povestea unui print care se lupta cu unul din cei mai mari monstri ai timpurilor noastre: boala.

  • Duc povara unei boli..

    Am venit pe lume pe data 09.11.2009 ora 20:40, dupa o zi intreaga de chin, iar din primele ore am facut convulsii puternice. Din acea zi, viata a devenit o lupta continua pentru toti cei din jurul meu.

  • Dar speranta va exista mereu...

    Desi sunt mic, sunt un print puternic si i-am promis mamei mele ca pana la urma voi invinge monstrii si voi reusi sa tin capul ridicat, sa merg si sa ma joc. Totusi, mama este fericita numai sa ma vada zambind.

vineri, 28 decembrie 2012

ANUL VECHI CU IMPLINIRI ANUL NOU CU BUCURII

           Acum la sfarsit de an punem in balanta tot ce am realizat sau am esuat in 2012 , ce vise sau dorinte am reusit sa implinim noua sau celor dragi sau ce vise si dorinte au fost spulberate odata cu trecerea timpului .
         http://blogpiticul.wordpress.com/2012/12/28/lista-de-sfarsit-de-an/  
         Pe aceasta pagina veti gasi o mica lista cu 12 lucruri  care vi s-au intamplat in acest an . Este ceva interesant care va poate ajuta sa va puneti dorintele pentru anul ce va veni . In randurile de mai jos o vom completa si noi ( mami si micul print ) dar acum vreau sa va spun ceva despre Craciunul care tocmai a trecut . Ne-am distrat de minune iar pentru prima oara Marius Gabriel s-a bucurat de oraselul copiilor organizat in fiecare an de primaria Vaslui . Poate a mai crescut , poate a inceput sa inteleaga mai bine ce e in jurul lui nu stiu inca dar esential este ca s-a bucurat de aceste clipe petrecute cu toata familia in parc .
       Mos Craciun a venit vreo trei zile la rand iar Marius nu mai putea de bucurie vazand cadourile primite , chiar acum astept sa se trezeasca sa desfacem cadoul de la Mosul din Slobozia . Au fost 3 zile de sarbatoare , bucurie si veselie la noi in casa , mai ales ca sunt si bunicii langa noi . Singurul regret este ca tusa Mariana  a fost cu noi doar prin intermediul internetului .
       Iata in continuare lista nostra :
 
1. Cea mai mare bucurie din anul 2012rasul cristalin al copilului meu

2. Un moment de neuitat :  Marius a stat cateva clipe singur in fund

3. O dorință împlinită:  cumpararea pamantului pentru casa

4. Un vis (încă) neîmplinit: constructia casei

5. O tristețe: nu ma simt iubita si am uitat cum e sa iubesti

6. Un regret: nu impart bucuriile si tristetile cu sotul meu

7. Cea mai mare realizare din anul 2012: operatia lui Marius Gabriel

8. Un om pe care l-ai cunoscut și care te-a inspirat: Sunt multe persoane pe care le-am cunoscut in acest an dar as vrea sa mentionez o persoana a carui credinta in Dumnezeu si a carui bunatate m-au facut sa cred ca intradevar minunile si oamenii buni exista . Se numeste Adela iar in jurul ei nu gasesti decat bunatate si cuvinte frumoase

9. Un loc nou pe care l-ai descoperit și te-a fermecat: Casa Harului de la Varmaga

10. Un prieten drag care ți-a fost aproape:  Oana e singura prietena care e tot timpul acolo cand am nevoie de orice , chiar si doar pentru o vorba buna

11. Un cuvânt care descrie cel mai bine anul 2012 pentru tine: tristete

12. O amintire din acest an pe care o vei păstra mereu în gând: tabara la Varmaga din aprilie

       Pozele cu Marius Gabriel bucurandu-se de cadourile primite le gasiti pe pagina lui de facebook Pentru Marius Micul Print .
       Va multumim ca ati fost alaturi de noi in acest an si va asteptam cu noutati in noul an . Aceasta este urarea noastra pentru toti prietenii si cei care ne-au fost alaturi chiar si cu un simplu gand :

Treci peste ce-a fost, crede cu adevarat in tine. Anul Nou e o carte deschisa cu retetele succesului, alege ce ti se potriveste si porneste la drum cu incredere!
   
Continuarea..

sâmbătă, 1 decembrie 2012

GANDURI BUNE DE SARBATORI

       Când s-a născut Marius Gabriel , de fapt pe la şase luni când am aflat cat de grava este boala lui îmi tot repetam : " Cu ce am greşit Doamne de mă pedepsesti asa ? Ce rău am făcut si cui ? "
     În cei trei ani de zile de cand este micul meu prinţ pe acest pământ mi-am dat seama ca am greşit mult în gândire . Naşterea lui , chiar boala , nu este o pedeapsă ci poate chiar o binecuvântare . Am reuşit sa cunoaştem  o mulţime de oameni minunaţi , ne-am făcut prieteni în toate colţurile lumii si sa deosebesc prietenii adevăraţi de cei falsi . Dacă nu era Marius Gabriel reuşeam eu sau soţul meu sa cunoaştem aceste persoane?  Reuşeam sa vorbim cu persoane care nici nu ştiam ca exista sau ca au un suflet asa mare si care ştiu sa dăuriască bucurii ? Nu cred .
     În acesti trei ani am fost în toata tara si chiar si peste hotare . Am văzut locuri care poate alte persoane le vad doar la televizor .  Am ajuns unde nu am fi crezut vreodată si asta doar cu ajutorul vostru prieteni de peste tot . Voi aţi făcut posibil zambetul nostru si bucuria din sufletele noastre .
       Multe mămici cu copii fără probleme spun ca ele nu ar putea trece prin ce trec eu . Poate da , poate nu dar eu ştiu sigur ca Dumnezeu e mereu cu noi si de acesti copii speciali nu se pot îngriji decât nişte părinţi speciali .
      Boala lui Marius Gabriel m-a făcut sa vad o lume care nu credeam ca exista . Acum ştiu sigur ca exista iar noi facem parte din ea . Este plină de prieteni adevăraţi , de gânduri bune , de prinţi si prinţese care lupta cu monştrii si balurii tmpurilor noastre : BOALA, în diferitele ei forme .
          Sa nu va fie frica de acesti monştri căci împreuna vom reuşi sa-i învingem sau sa-i facem mai mici decat sunt acum . Vom reuşi prin ganduri bune , rugăciune , vorbe frumoase si ajutor reciproc . Nu disperaţi căci suntem împreuna si ne vom ajuta la nevoie iar Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce . În cele mai disperate momente El e lânga noi asa ca nu-L uitaţi . El este cel mai important membru din familia noastră mare .
     Mulţumim ca sunteţi langa noi , ne dati speranţa , va rugaţi pentru noi si ne ajutaţi în lupta noastră .
              

               SEMNAT mami Diana , tati Marius si micul prinţ Marius Gabriel


Continuarea..